Care sunt consecințele „stivuirii” arcurilor ondulate în serie versus în paralel?

Stivuirea arcurilor ondulate „în serie” (de la capăt la capăt) crește deformarea totală, menținând în același timp sarcina $P$ la fel ca un singur arc. Rata totală $K_{total} = k / n_{springs}$. Acesta este, efectiv, un arc cu mai multe ture Crest-to-Crest. Stivuirea „în paralel” (cuibări unul în altul) crește capacitatea de încărcare pentru o anumită deformare, cu $K_{total} = k \cdot n_{arcuri}$, dar crește riscul frecării între ture. În stivuirea în serie, este vital să folosiți o „lapă” sau o „șaibă” între arcuri dacă acestea nu sunt proiectate cu capete plate pentru a preveni îmbinarea vârfurilor undelor unele în altele, ceea ce ar determina ansamblul să se comporte ca un singur arc mult mai rigid.